Am revenit pe wordpress

Am revenit pe wordpress.

Ne găsiți în continuare aici.

Părintele Arsenie Boca, Despre îndumnezeirea omului prin har

Voumul de față cuprinde învățături și sfaturi referitoare la înfăptuirea practică a creștinismului autentic, așa cum ne-a fost el revelat de Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat – trăirea lui Dumnezeu în inima omului sau înușirea de către om a înseși vieții lui Dumnezeu, sau îndumnezeirea[1] omului prin har, prin împărtășirea lui de viața lui Dumnezeu: „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17: 3).

       

Deși Părintele Arsenie Boca face referire specială la viața monahală, considerăm că sfaturile cuprinse în filele acestui volum sunt de mare ajutor fiecăruia dintre noi, atât monah, cât și mirean, întrucât se referă la trăirea efectivă a creștinismului, datorie a fiecăruia dintre noi, nu doar a monahilor; căci Predica de pe munte[2] a fost adresată tuturor oamenilor, iar nu viitorilor monahi. De altfel, monahii nu sunt decât acei oameni care ascultă și împlinesc întocmai, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvântul testamentar lăsat nouă de El, Cel Care a și realizat îndumnezeirea firii umane în trupul asumat de Fiul Său Cel Unul-Născut.

       

Posibilitatea îndumnezeirii personale este un talant sădit de Ziditorul nostru în fiecare dintre noi și avem datoria să nu-l îngropăm în pământ, devenind numai trup.

    

Cu frățească dragoste, tuturor iubitorilor de Dumnezeu, nădăjduind să ne întâlnim cu bucurie în Rai,

Echipa Cărți Ortodoxe.

Cartea poate fi descărcată aici.

---

[1] Cuviosul arhimandrit Sofronie Saharov spunea: „A fi creștin înseamnă a crede în învierea morților și a nădăjdui în înfierea noastră de către Tatăl Ceresc, a primi chipul dumnezeiesc al existenței, a deveni, prin harul iubirii Părintești, ceea ce El Însuși este după fire, adică dumnezeu. Astfel sunt făgăduințele Dumnezeului și Tatălui nostru, de care ne-a încredințat în Hristos Iisus, ca Fiu Unul-Născut și deoființă cu Tatăl. Este un mare păcat să diminuăm descoperirea dată nouă despre om, în Duhul Sfânt, așa cum a fost el, omul, gândit de Dumnezeu înainte de a fi fost zidită lumea văzută. Pedeapsa pentru acest păcat – al necredinței în înviere – poartă un caracter deosebit: este propria noastră autoosândire: noi renunțăm la darul Ziditorului nostru.” (Fericitul Arhimandrit Sofronie, Despre rugăciune, Traducere din limba rusă de Părintele Prof. Teoctist Caia, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001, p. 22). A crede în învierea morților, a te strădui spre propria ta îndumnezeire (prin lucrarea poruncilor cu darul lui Dumnezeu și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului în Taina Sfintei Euharistii) este o lucrare ce nu are nimic în comun cu teoria evoluționistă așa cum total greșit înțeleg unii. Omul nu „evoluează” de la un organism unicelular la stadiul final de identificare cu Dumnezeu; omul se naște om (prin facere, nu prin evoluție) și vine în lume cu acest talant sădit în el: posibilitatea îndumnezeirii prin har – nu prin furt, cum îl învățase diavolul în rai, înainte de catastrofala cădere. Îndumnezeirea omului nu înseamnă nici identificarea lui cu Dumnezeu, nici surparea lui Dumnezeu și substituirea Lui cu omul. Îndumnezeirea omului înseamnă trăirea lui Dumnezeu în inima omului, însușirea de către om a vieții dumnezeiești, ca dar al lui Dumnezeu Însuși, într-o acțiune sinergică, de conlucrare liber asumată a omului cu Dumnezeu.

[2] Evanghelia după Matei, capitolele 5, 6, 7.

Părintele Arsenie Boca despre viața duhovniceasă

Viața duhovnicească are și ea o pruncie, are o vârstnicie și o deplinătate de vârstă. Prilejurile care ne vin zilnic fac dovada ce vârstă duhovnicească avem și dacă peste tot avem sau nu avem viață duhovnicească. Prilejurile vin, ca să împlinim prin ele vreun cuvânt al lui Dumnezeu. Felul cum trecem prilejurile face dovada cum suntem cu adevărat.

Pomenim cu apăs că prilejurile au mare valoare pentru sporirea vieții duhovnicești. Nici un prilej, oricare ar fi el, nu te lasă unde te-a găsit. Prilejul pierdut scade viața noastră duhovnicească, pe când prilejul câștigat sporește viața Duhului Sfânt întru noi...

Cuvânt la Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (1 octombrie)

În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: „Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi” (II Cor. 11:, 26).

Când cuvintele Domnului s-au împlinit: „Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri”, când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi de foamete, de ciumă şi de cutremure să ne apere, de războaie şi de răni, să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub Acoperământul său, nevătămaţi.

Cuviosul Arhimd. Sofronie: Rugăciunea Numelui lui Iisus se folosește în toate împrejurările

(...) Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât mai repede, rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne poate ajuta. Acțiunea în noi a mândriei, judecarea fraților, vrăjmășia față de aproapele – ne aruncă departe de Dumnezeu.

La Dumnezeu, trebuie să venim ca ultimii păcătoși și să ne osândim sincer întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să căutăm nimic în afară de iertare și de miluire. Aceasta trebuie să fie starea noastră interioară permanentă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu mâhnim Duhul Sfânt cu patimile noastre mârșave, să nu pricinuim niciun rău aproapelui nostru. Noi ne rugăm să dobândim adevăratul sens al poruncilor lui Hristos și să trăim în acord cu ele. Noi Îl chemăm:

Mărturie despre Părintele Arsenie Boca

Eram în tren. Lângă mine, pe bancheta din faţă, era un călugăr. M-a izbit înfăţişarea sa, expresia senină a privirilor sale. Semănau atât de mult cu privirile lui Iisus din visul meu… Parcă mi-a înţeles gândurile…

M-a învăluit cu privirile şi, cu calm, a aşezat câte un cuvânt deasupra tuturor nedumeririlor mele:

„Nu ispiti pe Dumnezeu! Să ţii minte pentru toată viaţa ta! Toate nenorocirile oamenilor tot de la oameni pleacă. Nu pot să-ţi dau acum un răspuns la toate! Altă dată! Ţi-aş spune, dar… acum îţi pot spune doar atât, că toate lucrările lui Dumnezeu sunt spre binele oamului, al aleşilor Lui. Şi apoi… existenţa noastră de acum e, în cele din urmă, doar o încercare… efortul de a dobâni izbăvirea. Nu dispera… în fiecare suferinţă, Dumnezeu a cuprins şi o neasemuită bucurie. Primeşte-o!…”

Părintele Arsenie Boca: Despre cunoaşterea de sine

Tot creştinul e dator să cunoască pe Dumnezeu, pe sine şi pe diavol.

(Sfântul Simeon Noul Teolog)

Cel ce pe sine se cunoaşte în destul se dispreţuieşte şi nu se lasă măgulit, câtuşi de puţin, de laudele oamenilor. Înfrânează-ţi dorinţa prea vie de a cunoaşte, că nu vei afla în aceasta decât o mare risipire şi tot pe atâta înşelare. Celor ce ştiu multe, lesne le vine să pară şi să treacă drept îndemânatici.

Nebun întru totul este acela care are alte gânduri decât cele privitoare la mântuirea sa.

      

Mulţimea cuvintelor nu îndestulează deloc sufletul, ci numai o viaţă sfântă şi un cuget curat dau potolire duhului şi o mare încredere în a-I grăi lui Dumnezeu. Cu cât vei cunoaşte mai mult şi mai bine, cu atât vei fi judecat mai aspru, de nu vei trăi mai cu sfinţenie.

Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Boca

Dumnezeu lucrează prin oameni.

Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia.

Toate le încununează un suflet înaintea lui Dumnezeu – şi pe noi, şi neamul nostru, şi toată creştinătatea de pretutindeni. Valorile acestea ortodoxe au fost pretutindeni şi vor rămâne în viaţa noastră, ca existenţă în eternitate.

Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, de trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare, de o deosebită adâncime duhovnicească, pe care el a lăsat-o; iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe, ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca – şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu; de aceea, îl laudă credincioşii în biserici, la mormântul lui şi în casele lor, iar temelia credinţei este în aceşti închinători binecredincioşi.

Părintele Nicolae Steinhardt, despre iertare

Spre a vorbi cu folos despre virtutea iertării – atât de firească la oamenii din neamul românesc, mereu gata să răspundă afirmativ, ba și cu efuziune, cu mâna întinsă și un zâmbet prietenos, cuvintelor: te rog să mă ierți – se cuvine a cunoaște că ea e de patru feluri: 1. Iertarea greșiților noștri; 2. Iertarea celor cărora noi le-am greșit; 3. Iertarea de sine; 4. Iertarea păcatelor și a greșelilor de către Dumnezeu.

Reluând,:

Părintele Teofil Părăian despre Maica Domnului

Au apărut niște cărți cu viața Maicii Domnului, care nu spun mare lucru.

De ce? Pentru că Maica Domnului a fost smerită, despre Maica Domnului nu se poate spune mult. (...) De ce? Pentru că Maica Domnului, fiind smerită, n-a vrut să fie pusă în atenția oamenilor. Dorința ei a fost ca Domnul Hristos să fie pus în atenția oamenilor. (...)

Maica Domnului n-a făcut niciodată publicitate din alegerea ei, n-a făcut niciodată publicitate din ceea ce avea numai ea și ceea ce trebuia să știe ea și nu alții; ea nu s-a afișat niciodată cu curăția ei, cu fecioria ei; nu s-a afișat niciodată cu alegerea ei, nu s-a afișat niciodată cu mărețiile ei reale, ci a trăit într-un anonimat, într-o retragere totală, într-o retragere în care nu s-a pus în evidență cu nimic și nici măcar – cu retragerea.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul se traduce prin: „cel al cărui Stăpân este Dumnezeu”. Și el a fost, într-adevăr, un credincios slujitor al Adevărului și un desăvârșit ascultător de Dumnezeu, încât și Dumnezeu a ascultat de el, ca de un prieten al Său.

El este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu poporului lui Israel, spre mustrarea acestuia și întoarcerea lui la Dumnezeul cel Viu.

Vechiul Testament ne relatează că Ahab, regele Israelului, s-a căsătorit cu Izabela, fiica regelui Sidonului. Sub influența soției sale, Ahab introduce cultul zeului fenician Baal precum și al altor zeități păgâne, ceea ce a atras asupra sa mânia lui Dumnezeu și pierderea sufletului său, ca o consecință a rătăcirii sale: „Și a săvârșit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toți cei ce au fost înaintea lui. Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci, dacă și-a luat de femeie pe Izabela, fiica ui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal și să i se închine. (…), încât Ahab, mai mult decât toți regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârșit fărădelegi prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel și și-a pierdut sufletul său” (III Regi 16, 30-31, 33).

Rugăciune către Sfântul Ilie, la vreme de secetă

Te cinstim pe tine, proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și, pentru pedepsirea acestora, prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre Unul, Adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci.

În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai înviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit, învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și, prin rugăciune, foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu această minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe proorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie.