Se afișează postările cu eticheta Părintele Arsenie Boca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Părintele Arsenie Boca. Afișați toate postările

miercuri, 3 februarie 2016

Părintele Arsenie Boca, Despre îndumnezeirea omului prin har



Voumul de față cuprinde învățături și sfaturi referitoare la înfăptuirea practică a creștinismului autentic, așa cum ne-a fost el revelat de Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat – trăirea lui Dumnezeu în inima omului sau înușirea de către om a înseși vieții lui Dumnezeu, sau îndumnezeirea[1] omului prin har, prin împărtășirea lui de viața lui Dumnezeu: „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17: 3).
       
Deși Părintele Arsenie Boca face referire specială la viața monahală, considerăm că sfaturile cuprinse în filele acestui volum sunt de mare ajutor fiecăruia dintre noi, atât monah, cât și mirean, întrucât se referă la trăirea efectivă a creștinismului, datorie a fiecăruia dintre noi, nu doar a monahilor; căci Predica de pe munte[2] a fost adresată tuturor oamenilor, iar nu viitorilor monahi. De altfel, monahii nu sunt decât acei oameni care ascultă și împlinesc întocmai, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvântul testamentar lăsat nouă de El, Cel Care a și realizat îndumnezeirea firii umane în trupul asumat de Fiul Său Cel Unul-Născut.
       
Posibilitatea îndumnezeirii personale este un talant sădit de Ziditorul nostru în fiecare dintre noi și avem datoria să nu-l îngropăm în pământ, devenind numai trup.
    
Cu frățească dragoste, tuturor iubitorilor de Dumnezeu, nădăjduind să ne întâlnim cu bucurie în Rai,
Echipa Cărți Ortodoxe.
Cartea poate fi descărcată aici.


[1] Cuviosul arhimandrit Sofronie Saharov spunea: „A fi creștin înseamnă a crede în învierea morților și a nădăjdui în înfierea noastră de către Tatăl Ceresc, a primi chipul dumnezeiesc al existenței, a deveni, prin harul iubirii Părintești, ceea ce El Însuși este după fire, adică dumnezeu. Astfel sunt făgăduințele Dumnezeului și Tatălui nostru, de care ne-a încredințat în Hristos Iisus, ca Fiu Unul-Născut și deoființă cu Tatăl. Este un mare păcat să diminuăm descoperirea dată nouă despre om, în Duhul Sfânt, așa cum a fost el, omul, gândit de Dumnezeu înainte de a fi fost zidită lumea văzută. Pedeapsa pentru acest păcat – al necredinței în înviere – poartă un caracter deosebit: este propria noastră autoosândire: noi renunțăm la darul Ziditorului nostru.” (Fericitul Arhimandrit Sofronie, Despre rugăciune, Traducere din limba rusă de Părintele Prof. Teoctist Caia, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001, p. 22). A crede în învierea morților, a te strădui spre propria ta îndumnezeire (prin lucrarea poruncilor cu darul lui Dumnezeu și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului în Taina Sfintei Euharistii) este o lucrare ce nu are nimic în comun cu teoria evoluționistă așa cum total greșit înțeleg unii. Omul nu „evoluează” de la un organism unicelular la stadiul final de identificare cu Dumnezeu; omul se naște om (prin facere, nu prin evoluție) și vine în lume cu acest talant sădit în el: posibilitatea îndumnezeirii prin har – nu prin furt, cum îl învățase diavolul în rai, înainte de catastrofala cădere. Îndumnezeirea omului nu înseamnă nici identificarea lui cu Dumnezeu, nici surparea lui Dumnezeu și substituirea Lui cu omul. Îndumnezeirea omului înseamnă trăirea lui Dumnezeu în inima omului, însușirea de către om a vieții dumnezeiești, ca dar al lui Dumnezeu Însuși, într-o acțiune sinergică, de conlucrare liber asumată a omului cu Dumnezeu.
[2] Evanghelia după Matei, capitolele 5, 6, 7.

marți, 6 octombrie 2015

Părintele Arsenie Boca despre viața duhovniceasă



Viața duhovnicească are și ea o pruncie, are o vârstnicie și o deplinătate de vârstă. Prilejurile care ne vin zilnic fac dovada ce vârstă duhovnicească avem și dacă peste tot avem sau nu avem viață duhovnicească. Prilejurile vin, ca să împlinim prin ele vreun cuvânt al lui Dumnezeu. Felul cum trecem prilejurile face dovada cum suntem cu adevărat.

Pomenim cu apăs că prilejurile au mare valoare pentru sporirea vieții duhovnicești. Nici un prilej, oricare ar fi el, nu te lasă unde te-a găsit. Prilejul pierdut scade viața noastră duhovnicească, pe când prilejul câștigat sporește viața Duhului Sfânt întru noi...

marți, 8 septembrie 2015

Mărturie despre Părintele Arsenie Boca



Eram în tren. Lângă mine, pe bancheta din faţă, era un călugăr. M-a izbit înfăţişarea sa, expresia senină a privirilor sale. Semănau atât de mult cu privirile lui Iisus din visul meu… Parcă mi-a înţeles gândurile…

M-a învăluit cu privirile şi, cu calm, a aşezat câte un cuvânt deasupra tuturor nedumeririlor mele:

„Nu ispiti pe Dumnezeu! Să ţii minte pentru toată viaţa ta! Toate nenorocirile oamenilor tot de la oameni pleacă. Nu pot să-ţi dau acum un răspuns la toate! Altă dată! Ţi-aş spune, dar… acum îţi pot spune doar atât, că toate lucrările lui Dumnezeu sunt spre binele oamului, al aleşilor Lui. Şi apoi… existenţa noastră de acum e, în cele din urmă, doar o încercare… efortul de a dobâni izbăvirea. Nu dispera… în fiecare suferinţă, Dumnezeu a cuprins şi o neasemuită bucurie. Primeşte-o!…”

vineri, 4 septembrie 2015

Părintele Arsenie Boca: Despre cunoaşterea de sine



Tot creştinul e dator să cunoască pe Dumnezeu, pe sine şi pe diavol.
(Sfântul Simeon Noul Teolog)

Cel ce pe sine se cunoaşte în destul se dispreţuieşte şi nu se lasă măgulit, câtuşi de puţin, de laudele oamenilor. Înfrânează-ţi dorinţa prea vie de a cunoaşte, că nu vei afla în aceasta decât o mare risipire şi tot pe atâta înşelare. Celor ce ştiu multe, lesne le vine să pară şi să treacă drept îndemânatici.

Nebun întru totul este acela care are alte gânduri decât cele privitoare la mântuirea sa.
      
Mulţimea cuvintelor nu îndestulează deloc sufletul, ci numai o viaţă sfântă şi un cuget curat dau potolire duhului şi o mare încredere în a-I grăi lui Dumnezeu. Cu cât vei cunoaşte mai mult şi mai bine, cu atât vei fi judecat mai aspru, de nu vei trăi mai cu sfinţenie.

joi, 3 septembrie 2015

Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Boca



Dumnezeu lucrează prin oameni.

Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia.

Toate le încununează un suflet înaintea lui Dumnezeu – şi pe noi, şi neamul nostru, şi toată creştinătatea de pretutindeni. Valorile acestea ortodoxe au fost pretutindeni şi vor rămâne în viaţa noastră, ca existenţă în eternitate.

Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, de trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare, de o deosebită adâncime duhovnicească, pe care el a lăsat-o; iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe, ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca – şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu; de aceea, îl laudă credincioşii în biserici, la mormântul lui şi în casele lor, iar temelia credinţei este în aceşti închinători binecredincioşi.