Eram în tren. Lângă mine, pe bancheta din faţă, era un
călugăr. M-a izbit înfăţişarea sa, expresia senină a privirilor sale. Semănau
atât de mult cu privirile lui Iisus din visul meu… Parcă mi-a înţeles
gândurile…
M-a învăluit cu privirile şi, cu calm, a aşezat câte un
cuvânt deasupra tuturor nedumeririlor mele:
„Nu ispiti pe Dumnezeu! Să ţii minte pentru toată viaţa
ta! Toate nenorocirile oamenilor tot de la oameni pleacă. Nu pot să-ţi dau acum
un răspuns la toate! Altă dată! Ţi-aş spune, dar… acum îţi pot spune doar atât,
că toate lucrările lui Dumnezeu sunt spre binele oamului, al aleşilor Lui. Şi
apoi… existenţa noastră de acum e, în cele din urmă, doar o încercare… efortul
de a dobâni izbăvirea. Nu dispera… în fiecare suferinţă, Dumnezeu a cuprins şi
o neasemuită bucurie. Primeşte-o!…”
Nu-mi venea a crede ce vedeam: cete e oameni se adunau
încă şi-l aşteptau pe Părintele, pentru a-i cere sfatul şi a-i asculta
îndemnurile.
Părea, mai curând, o întruchipare coborâtă din slovele
Scripturii.
Avea privirile nesfârşite, prea pline de candoare şi
lumină, ce păreau a izvorî câte o lacrimă pentru fiecare durere ce îi era adusă
spre alinare. Mâinile îi erau ireal de albe şi se aşezau ca o pecete pe
creştet, punând binecuvântări deasupra tuturor neliniştilor.
Îl recunoscusem, era Părintele din vagonul de tren.
-Te-am aşteptat să vii!… Dar să nu uiţi că vei da seamă
pentru fiecare din paşii tăi… Trebuie să te întăreşti, că multe te aşteptă!…
Pentru unele încercări, e adevărat, nu prea eşti pregătit, dar mila lui
Dumnezeu va fi cu tine!… Şi să nu uiţi ce-ţi spuneam… Nu căuta răspunsuri, ci
tocmeşte-ţi clipele cu responsabilitatea bunului creştin! Şi să te porţi cu
bucurie! Nu-ţi vor fi îngăduite decât atâtea… câte îţi vor fi cu folos, în a-ţi
dobândi propria izbăvire şi… izbăvirea neamului tău!… Şi nu căuta răspunsuri ce
nu le poţi primi!… Roagă-te. Plângi şi te roagă! Rugaţi-vă să scurteze Dumnezeu
zilele războiului! Fiţi fără grijă, că o să-i întoarcă Dumnezeu şi Preasfânta
Născătoare teferi… Toate însă la timpul lor… (Maria Vasii-Ilisia, Vremuri de
bejenie în Ardeal).
Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. I, Editura
„Credinţa strămoşească”, 2005, pp. 12-14.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu