(...) Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât
mai repede, rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă
smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne poate ajuta. Acțiunea în noi a
mândriei, judecarea fraților, vrăjmășia față de aproapele – ne aruncă departe
de Dumnezeu.
La Dumnezeu, trebuie să venim ca ultimii păcătoși și să ne
osândim sincer întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să
căutăm nimic în afară de iertare și de miluire. Aceasta trebuie să fie starea
noastră interioară permanentă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu
mâhnim Duhul Sfânt cu patimile noastre mârșave, să nu pricinuim niciun rău
aproapelui nostru. Noi ne rugăm să dobândim adevăratul sens al poruncilor lui
Hristos și să trăim în acord cu ele. Noi Îl chemăm:
