Am revenit pe wordpress

Am revenit pe wordpress.

Ne găsiți în continuare aici.

Părintele Arsenie Boca, Despre îndumnezeirea omului prin har

Voumul de față cuprinde învățături și sfaturi referitoare la înfăptuirea practică a creștinismului autentic, așa cum ne-a fost el revelat de Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat – trăirea lui Dumnezeu în inima omului sau înușirea de către om a înseși vieții lui Dumnezeu, sau îndumnezeirea[1] omului prin har, prin împărtășirea lui de viața lui Dumnezeu: „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17: 3).

       

Deși Părintele Arsenie Boca face referire specială la viața monahală, considerăm că sfaturile cuprinse în filele acestui volum sunt de mare ajutor fiecăruia dintre noi, atât monah, cât și mirean, întrucât se referă la trăirea efectivă a creștinismului, datorie a fiecăruia dintre noi, nu doar a monahilor; căci Predica de pe munte[2] a fost adresată tuturor oamenilor, iar nu viitorilor monahi. De altfel, monahii nu sunt decât acei oameni care ascultă și împlinesc întocmai, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvântul testamentar lăsat nouă de El, Cel Care a și realizat îndumnezeirea firii umane în trupul asumat de Fiul Său Cel Unul-Născut.

       

Posibilitatea îndumnezeirii personale este un talant sădit de Ziditorul nostru în fiecare dintre noi și avem datoria să nu-l îngropăm în pământ, devenind numai trup.

    

Cu frățească dragoste, tuturor iubitorilor de Dumnezeu, nădăjduind să ne întâlnim cu bucurie în Rai,

Echipa Cărți Ortodoxe.

Cartea poate fi descărcată aici.

---

[1] Cuviosul arhimandrit Sofronie Saharov spunea: „A fi creștin înseamnă a crede în învierea morților și a nădăjdui în înfierea noastră de către Tatăl Ceresc, a primi chipul dumnezeiesc al existenței, a deveni, prin harul iubirii Părintești, ceea ce El Însuși este după fire, adică dumnezeu. Astfel sunt făgăduințele Dumnezeului și Tatălui nostru, de care ne-a încredințat în Hristos Iisus, ca Fiu Unul-Născut și deoființă cu Tatăl. Este un mare păcat să diminuăm descoperirea dată nouă despre om, în Duhul Sfânt, așa cum a fost el, omul, gândit de Dumnezeu înainte de a fi fost zidită lumea văzută. Pedeapsa pentru acest păcat – al necredinței în înviere – poartă un caracter deosebit: este propria noastră autoosândire: noi renunțăm la darul Ziditorului nostru.” (Fericitul Arhimandrit Sofronie, Despre rugăciune, Traducere din limba rusă de Părintele Prof. Teoctist Caia, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001, p. 22). A crede în învierea morților, a te strădui spre propria ta îndumnezeire (prin lucrarea poruncilor cu darul lui Dumnezeu și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului în Taina Sfintei Euharistii) este o lucrare ce nu are nimic în comun cu teoria evoluționistă așa cum total greșit înțeleg unii. Omul nu „evoluează” de la un organism unicelular la stadiul final de identificare cu Dumnezeu; omul se naște om (prin facere, nu prin evoluție) și vine în lume cu acest talant sădit în el: posibilitatea îndumnezeirii prin har – nu prin furt, cum îl învățase diavolul în rai, înainte de catastrofala cădere. Îndumnezeirea omului nu înseamnă nici identificarea lui cu Dumnezeu, nici surparea lui Dumnezeu și substituirea Lui cu omul. Îndumnezeirea omului înseamnă trăirea lui Dumnezeu în inima omului, însușirea de către om a vieții dumnezeiești, ca dar al lui Dumnezeu Însuși, într-o acțiune sinergică, de conlucrare liber asumată a omului cu Dumnezeu.

[2] Evanghelia după Matei, capitolele 5, 6, 7.

Cuviosul Arhimandrit Sofronie, Despre rugăciune

Cu ajutorul lui Dumnezeu, dăruim astăzi iubitorilor de spiritualitate ortodoxă varianta în format electronic a cărții Despre rugăciune, a Sfântului Sofronie – cum îl numesc, pe bună dreptate, părinții athoniți.

Un dar din Dar, cu bucurie și cu dragoste în Hristos, tuturor fraților noștri în Domnul.

Cartea poate fi descărcată aici

Părintele Arsenie Boca despre viața duhovniceasă

Viața duhovnicească are și ea o pruncie, are o vârstnicie și o deplinătate de vârstă. Prilejurile care ne vin zilnic fac dovada ce vârstă duhovnicească avem și dacă peste tot avem sau nu avem viață duhovnicească. Prilejurile vin, ca să împlinim prin ele vreun cuvânt al lui Dumnezeu. Felul cum trecem prilejurile face dovada cum suntem cu adevărat.

Pomenim cu apăs că prilejurile au mare valoare pentru sporirea vieții duhovnicești. Nici un prilej, oricare ar fi el, nu te lasă unde te-a găsit. Prilejul pierdut scade viața noastră duhovnicească, pe când prilejul câștigat sporește viața Duhului Sfânt întru noi...

Cuvânt la Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (1 octombrie)

În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: „Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi” (II Cor. 11:, 26).

Când cuvintele Domnului s-au împlinit: „Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri”, când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi de foamete, de ciumă şi de cutremure să ne apere, de războaie şi de răni, să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub Acoperământul său, nevătămaţi.

Cuviosul Arhimd. Sofronie: Rugăciunea Numelui lui Iisus se folosește în toate împrejurările

(...) Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât mai repede, rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne poate ajuta. Acțiunea în noi a mândriei, judecarea fraților, vrăjmășia față de aproapele – ne aruncă departe de Dumnezeu.

La Dumnezeu, trebuie să venim ca ultimii păcătoși și să ne osândim sincer întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să căutăm nimic în afară de iertare și de miluire. Aceasta trebuie să fie starea noastră interioară permanentă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu mâhnim Duhul Sfânt cu patimile noastre mârșave, să nu pricinuim niciun rău aproapelui nostru. Noi ne rugăm să dobândim adevăratul sens al poruncilor lui Hristos și să trăim în acord cu ele. Noi Îl chemăm:

Mărturie despre Părintele Arsenie Boca

Eram în tren. Lângă mine, pe bancheta din faţă, era un călugăr. M-a izbit înfăţişarea sa, expresia senină a privirilor sale. Semănau atât de mult cu privirile lui Iisus din visul meu… Parcă mi-a înţeles gândurile…

M-a învăluit cu privirile şi, cu calm, a aşezat câte un cuvânt deasupra tuturor nedumeririlor mele:

„Nu ispiti pe Dumnezeu! Să ţii minte pentru toată viaţa ta! Toate nenorocirile oamenilor tot de la oameni pleacă. Nu pot să-ţi dau acum un răspuns la toate! Altă dată! Ţi-aş spune, dar… acum îţi pot spune doar atât, că toate lucrările lui Dumnezeu sunt spre binele oamului, al aleşilor Lui. Şi apoi… existenţa noastră de acum e, în cele din urmă, doar o încercare… efortul de a dobâni izbăvirea. Nu dispera… în fiecare suferinţă, Dumnezeu a cuprins şi o neasemuită bucurie. Primeşte-o!…”