Se afișează postările cu eticheta Părintele Teofil Părăian despre Maica Domnului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Părintele Teofil Părăian despre Maica Domnului. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 august 2015

Părintele Teofil Părăian despre Maica Domnului


Au apărut niște cărți cu viața Maicii Domnului, care nu spun mare lucru.

De ce? Pentru că Maica Domnului a fost smerită, despre Maica Domnului nu se poate spune mult. (...) De ce? Pentru că Maica Domnului, fiind smerită, n-a vrut să fie pusă în atenția oamenilor. Dorința ei a fost ca Domnul Hristos să fie pus în atenția oamenilor. (...)

Maica Domnului n-a făcut niciodată publicitate din alegerea ei, n-a făcut niciodată publicitate din ceea ce avea numai ea și ceea ce trebuia să știe ea și nu alții; ea nu s-a afișat niciodată cu curăția ei, cu fecioria ei; nu s-a afișat niciodată cu alegerea ei, nu s-a afișat niciodată cu mărețiile ei reale, ci a trăit într-un anonimat, într-o retragere totală, într-o retragere în care nu s-a pus în evidență cu nimic și nici măcar – cu retragerea.