Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul se traduce prin: „cel al cărui Stăpân este Dumnezeu”. Și el a fost, într-adevăr, un credincios slujitor al Adevărului și un desăvârșit ascultător de Dumnezeu, încât și Dumnezeu a ascultat de el, ca de un prieten al Său.

El este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu poporului lui Israel, spre mustrarea acestuia și întoarcerea lui la Dumnezeul cel Viu.

Vechiul Testament ne relatează că Ahab, regele Israelului, s-a căsătorit cu Izabela, fiica regelui Sidonului. Sub influența soției sale, Ahab introduce cultul zeului fenician Baal precum și al altor zeități păgâne, ceea ce a atras asupra sa mânia lui Dumnezeu și pierderea sufletului său, ca o consecință a rătăcirii sale: „Și a săvârșit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toți cei ce au fost înaintea lui. Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci, dacă și-a luat de femeie pe Izabela, fiica ui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal și să i se închine. (…), încât Ahab, mai mult decât toți regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârșit fărădelegi prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel și și-a pierdut sufletul său” (III Regi 16, 30-31, 33).

În acest context, Sfântul Ilie Tesviteanul îl mustră pe regele Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani, nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu!” (III Regi 17, 1). Și cuvântul Proorocului s-a împlinit.

Din porunca lui Dumnezeu, în vremea secetei, Sfântul Ilie se sălășluiește la pârâul Cherit, în fața Iordanului, unde „Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața, pâine și carne seara; iar apă bea din pârâu” (III Regi 17, 6). Secând Cheritul, ca urmare a secetei prelungite, Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Ilie la Sarepta Sidonului, la o văduvă săracă, păgână, spre a fi hrănit de aceasta. Iar când Proorocul i-a cerut apă și pâine, „ea însă a zis: «Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărâmitură de pâine, ci numai o mână de făină într-un vas și puțin untdelemn într-un urcior. Și, iată, am adunat câteva vreascuri și mă duc să o gătesc pentru mine și pentru fiul meu și apoi să mâncăm și să murim!» Atunci i-a zis Ilie: «Nu te teme, ci du-te și fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo o turtă pentru mine și adu-mi-o, iar pentru tine și pentru fiul tău vei face mai pe urmă. Căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ!» Și s-a dus ea și a făcut așa cum i-a zis Ilie; și s-au hrănit ea și el, și casa ei, o bucată de vreme. Căci făina din vas n-a scăzut și untdelemnul din urcior nu s-a împuținat, după cuvântul Domnului, grăit prin Ilie.” (III Regi 17, 12-16).

La scurt timp, murind fiul văduvei (1), femeia, strigându-și durerea, îi descoperă Proorocului, în același timp, o inimă mare, o conștiință vie, pe care acesta nu ar fi crezut să le mai poată afla în zilele acelea nici la fiii lui Israel, cu atât mai puțin la o femeie păgână. Căci aceasta se învinuiește pe sine pentru moartea copilului său, deși moartea lui efectivă o atribuie Proorocului: „Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine, ca să-mi pomenești păcatele mele și să-mi omori fiul?” (III Regi, 17, 18). Întâmplarea aceasta a mișcat inima Sfântului Ilie, care a cerut lui Dumnezeu să fie milostiv femeii și să-i învie copilul. Iar Dumnezeu l-a ascultat (2), prilej cu care și femeia s-a întărit în credință, recunoscând în Profetul Ilie pe omul lui Dumnezeu: „Acum cunosc și eu că tu ești omul lui Dumnezeu și cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta” (III Regi 18, 24).

După câteva zile de la aceasta, când se împlineau trei ani de secetă, Dumnezeu Se adresează Sfântului Ilie și îi cere: „Du-te și te arată lui Ahab și eu voi da ploaie pe pământ!”

Așa a plecat Sfântul Ilie din Sarepta Sidonului și s-a dus în Samaria, să-l întâlnească pe regele Ahab.

Ahab nu conștientiza că seceta prelungită era consecința închinării sale la idoli, închinare în care atrăsese și o mulțime de popor, ci îl învinuia pe Prooroc: „Tu ești oare cel ce aduci nenorociri peste Israel?”; Sfântul Ilie însă îl mustră: „Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel; ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și mergeți după baali” (III Regi, 18; 17, 18).

Și Sfântul Ilie îi cere regelui Ahab să adune în muntele Carmel pe toți fiii lui Israel și pe toți proorocii zeităților păgâne. După e mustră poporul, arătându-i că șchioapătă de amândouă picioarele, Sfântul Ilie cere să fie aduși doi viței care să fie puși pe rug, fără să se aprindă focul și le spune proorocilor: „apoi voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Și Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (III Regi 18; 24). Și poporul s-a învoit cu aceasta.

Iar Sfântul Ilie îi lasă pe proorocii lui Baal și ai Așerei (850 erau aceștia împreună) să aducă jertfă zeilor lor. Și au strigat ei de dimineață și până seara, dar nu au fost auziți, de vreme ce „toți dumnezeii nemurilor sunt idoli” (Ps. 95, 5), iar „idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri de mâini omenești: gură au și nu vor grăi; ochi au și nu vor vedea; urechi au și nu vor auzi; nări au și nu vor mirosi; mâini au și nu vor pipăi; picioare au și nu vor umbla; nu vor glăsui cu gâtlejul lor” (Ps. 113; 12-15), „că duh nu este în gura lor” (Ps. 134; 17). Iar Sfântul Ilie îi ironiza: „Strigați mai tare, căci doar este dumnezeu! Poate stă de vorbă cu cineva sau se îndeletnicește cu ceva, sau este în călătorie, sau poate doarme; strigați mai tare, să se trezească” (II Regi 18; 27).

Însă Baal nu s-a trezit.

Iar Sfântul Ilie a chemat poporul la sine. „Și a făcut jertfelnicul Domnului, ce fusese dărâmat; a luat Ilie douăsprezece pietre, după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, căre care a zis Domnul: «Israel va fi numele tău!» Și a zidit din pietrele acelea jertfelnicul în numele Domnului, făcând împrejurul jertfelnicului șanț în care încăpeau două măsuri de sămânță. A așezat lemnele pe jertfelnic, a tăiat vițelul bucăți și le-a pus pe el. Și a zis: «Umpleți patru cofe cu apă și le turnați peste jertfa arderii de tot și peste lemne!» Și au făcut așa. Apoi a zis: «Faceți aceasta a doua oară!» Și au făcut la fel a doua oară. Și a zis: «Faceți așa și a treia oară!» Și umbla apa împrejurul jertfelnicului, și șanțul se umpluse de apă. Iar la vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie Proorocul și a strigat la cer, și a zis: «Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israel! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc; ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu Singur ești Dumnezeu în Israel și că eu sunt slujitorul Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, ești Dumnezeu și că Tu le întorci inima la Tine!» Și s-a pogorât foc de la Domnul, și a mistuit arderea de tot și lemnele, și pietrele, și țărâna, și a mistuit și toată apa care era în șanț. Și tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu fața la pământ și a zis: «Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!» (III Regi 18; 30-39).

Așa s-a întors poporul lui Israel la Dumnezeul cel Viu: cu rugăciunile Sfântului Ilie și printr-o minune învederată.

Iar proorocii cei mincinoși au fost înjunghiați la râul Chișonului.

Apoi, trimițând Sfântul Ilie pe Ahab să mănânce și să bea, „căci se aude vuiet de ploaie” (III Regi 18, 41), el s-a urcat în vârful Carmelului și a îngenuncheat, aplecându-se la pământ, „până a atins genunchii cu fața sa” (III Regi 18; 42), iar pe ucenicul său l-a trimis să se uite de șapte ori spre mare, până acesta a venit cu răspunsul: „Iată, se ridică din mare un nor cât o palmă”. Sfânta Scriptură nu ne relatează ce I-a spus Sfântul Ilie lui Dumnezeu în rugăciunea sa de pe vârful Carmelului. Putem presupune că I-a mulțumit pentru că l-a ascultat ca pe nimeni altul dintre muritori și că l-a rugat să descuie cerul și să trimită pământului ploaia îndelung așteptată.

Iar Izabela, neavând urechi de auzit, în loc să dea slavă lui Dumnezeu, a trimis cuvânt Sfântului Ilie că-l va ucide, precum ucisese și el pe proorocii lui Baal. Atunci Sfântul Ilie a fugit din calea ei și s-a refugiat în Beer-Șaba, în ținutul lui Iuda, unde și-a lăsat ucenicul. Iar el mergând mai departe în pustiu, cale de o zi, „s-a așezat sub un ienupăr și își ruga moartea, zicând: «Îmi ajunge cum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu sunt eu mai bun decât părinții mei!»” Iar Dumnezeu, printr-un înger, l-a trimis să se așeze într-o peșteră în muntele Horeb. Și în Horeb, Dumnezeu i S-a arătat Sfântului Ilie în „adiere de vânt lin” (III Regi 19; 12), apoi i-a poruncit: „Mergi și întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc și, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael; pe Iehu, fiul lui Nimși, să-l ungi rege peste Israel; iar pe Elisei, fiul lui Șafat din Abel-Mehola, să-l ungi prooroc în locul tău! Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela, să-l omoare Iehu; iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela, să-l omoare Elisei. Eu însă Mi-am oprit dintre Israeliți șapte mii de bărbați; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal și buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!” Iar aceste din urmă cuvinte, le-a spus Dumnezeu ca o mângâiere pentru Sfântul Ilie, care I se plânsese: „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicelel Tale și pe proorocii Tăi, i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia și sufletul meu!” (III Regi, 19; 14).

Plecând de acolo, Sfântul Ilie a găsit pe Elisei arând pământul cu „douăsprezece perechi de boi la pluguri și la perechea a douăsprezecea era el însuși” (III Regi 19; 19). Trecând pe lângă el, i-a aruncat matia sa, în semn că are să-l facă ucenic și urmaș al său ca prooroc. După ce a lăsat toate în bună rânduială la casa sa, Elisei i-a urmat Sfântului Ilie.

Iar Ahab și Izabela au adăugat la fărădelegile lor și uciderea lui Nabot, a cărui vie o voiau, să-și facă în pământul ei, grădină e verdețuri. Și, pentru că Nabot n-a vrut să renunțe la moștenirea sa, au pus de a fost ucis, pe seama unor mărturii mincinoase. Atunci, Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Ilie la Ahab, să-l mustre pentru uciderea lui Nabot și să-i prevestească urgia ce avea să se abată, din pricina fărădelegilor sale, asupra sa și asupra casei sale: „Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie Tesviteanul: «Scoală și ieși în întâmpinarea lui Ahab, regele lui Israel, care este în Samaria, că, iată, acum e la via lui Nabot, unde s-a dus ca să o ia în stăpânire, și spune-i: Așa grăiește Domnul: ai ucis și vrei încă să intri în moștenire? Și să-i mai spui: Așa zice Domnul: în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii și sângele tău! »” (III Regi 21; 18, 19). Iar când Ahab s-a mirat că Proorocul l-a aflat și acolo, la via lui Nabot, acesta i-a răspuns: „Te-am aflat, căci te-ai încumetat să săvârșești fapte nelegiuite înaintea ochilor Domnului și să-L mânii. Așa zice Domnul: «Iată, voi aduce peste tine necazuri și te voi mătura, și voi stârpi din ai lui Ahab pe cei de parte bărbătească, fie rob, fie slobod, în Israel (…), pentru fărădelegea cu care M-ai mâniat și ai adus pe Israel în păcat». Asemenea și pentru Izabela a grăit Domnul: «Câinii vor mânca pe Izabela pe zidul Izreelului. Cine va muri din ai lui Ahab în cetate, pe acela, câinii îl vor mânca; iar cine va muri în câmp, pe acela, păsările cerului îl vor mânca; căci n-a fost încă nimeni ca Ahab, care să se încumete a săvârși fapte urâte înaintea ochilor Domnului, la care l-a împins Izabela, soția sa.» (III Regi 21; 20, 21, 23-25).

Dar, Ahab auzind acestea, s-a căit de păcatele sale: „a început să plângă, și-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat peste trupul său cu sac, a postit și a dormit în sac, și a umblat trist.” (III Regi, 21; 27). Și S-a milostivit de el Dumnezeu și i-a spus Sfântului Ilie: „Vezi cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Fiindcă s-a smerit înaintea Mea, de aceea, nu voi aduce necazurile în zilele lui, ci în zilele fiului lui voi aduce necazurile peste casa lui.” (III Regi 21; 29).

După trei ani, Ahab a fost ucis în război. Și toate cele proorocite lui de către Sfântul Ilie s-au împlinit la vremea lor.

După moartea lui Ahab, a devenit rege peste Israel, în Samaria, fiul său, Ohozia. Dar acesta a făcut faptele rele ale tatălui său și ale mamei sale și a mâniat pe Dumnezeu, ca un închinător la idoli ce se făcuse. Îmbolnăvindu-se odată, el a trimis soli să întrebe pe Baal dacă se va însănătoși. „Atunci, îngerul Domnului a zis către Ilie Tesviteanul: «Scoală și ieși îniantea trimișilor regelui Samariei și le spune: Au doară în Israel nu este Dumnezeu, de vă duceți să întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, așa zice Domnul: Din patul în care te-ai suit, nu te vei mai coborî, ci vei muri.»” (IV Regi 1; 3, 4).

După moartea lui Ohozia, el nelăsând urmași, s-a făcut rege Ioram, fratele lui Ohozia. Iar în vremea lui Ioram, s-a sfârșit casa lui Ahab.

Și când Domnul a vrut să ridice pe Sfântul Ilie cu trupul la cer, acesta a plecat cu ucenicul său, Elisei, din Ghilgal. Când au ajuns la Iordan, „luând Ilie mantia sa și strângând-o vălătuc, a lovit cu ea apa și aceasta s-a strâns la dreapta și la stânga și au trecut ca pe uscat. Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: «Cere ce să-ți fac înainte de a fi luat de la tine». Iar Elisei a zis: «Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!». Răspuns-a Ilie: «Greu lucru ceri! Dar, de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi așa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi».” (IV Regi 2; 8-10).

Dar a fost, căci Elisei a văzut carul de foc în care a fost ridicat Sfântul Ilie cu trupul la cer, în vârtej de vânt. Și a strigat lui: „Părinte, părinte, carul lui Israel și caii lui!” (IV Regi 2; 12). Sfâșiindu-și hainele în două, de durere, apoi a luat mantia Sfântului Ilie, care căzuse peste el. Și, ajungând la Iordan, a despărțit apa în două, lovind cu mantia, și a trecut pe uscat, întocmai cum făcuse și învățătorul său.

Astfel, Sfântul Prooroc Ilie nu a adormit și nu s-a adăugat părinților săi, ci a fost luat de Dumnezeu, cu trupul, la cer. În timpul Schimbării la Față, el s-a arătat vorbind cu Domnul Iisus Hristos pe Muntele Tabor. Și va reveni în trup în vremea de pe urmă, înaintea celei de-a doua veniri a Domnului.

––––––––––––––––––

1) Părintele Cleopa subliniază, comentând episodul, că Dumnezeu voia să-l milostivească pe Sfântul Ilie să dezlege cerul, pe care-l încuiase cu rugăciunile lui, iar acesta să-și slobozească apele peste pământul ars de secetă; în acest context, moartea copilului era menită să sensibilizeze inima Proorocului râvnitor spre dreptate.

2) Părintele Cleopa spune despre Sfântul Ilie: „De nimeni n-a ascultat Dumnezeu cum a ascultat de Ilie”.